Accident rutier cu doi răniți, o mamă și copilul său, pe raza localității Piatra

Accident rutier cu doi răniți, o mamă și copilul său, pe raza localității Piatra
Accident rutier cu doi răniți, o mamă și copilul său, pe raza localității Piatra
Publicat: 19/02/2022, 22:19

Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe raza localității Piatra, Teleorman, la ieșirea spre localitatea Viișoara. Au fost implicate două autoturisme, rezultând două victime, mamă și copil, de 29, respectiv un an și 4 luni, conștiente și cooperante, neîncarcerate.

Echipajul SMURD ajuns de urgență la fața locului a transportat persoanele rănite la cel mai apropiat spital.

Potrivit martorilor, pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil.

Se fac cercetări pentru aflarea cauzelor exacte ale producerii accidentului.

Trei persoane au murit într-un accident produs în Ialomiţa

Un grav accident rutier a avut loc, joi, pe un drum din judeţul Ialomiţa. Trei persoane au murit, iar alta se este în stare gravă.

În urma impactului dintre două mașini, un şofer şi doi pasageri au murit, iar celălalt şofer a fost grav rănit. Victima a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații suplimentare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Zi meteo dificilă în România. Vremea devine mohorâtă
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Arcul de Triumf din București, iluminat în albastru de Ziua Europei